In data de 23 dec. pe la ora 12:45 a inceput sa ninga abundent in Cluj-Napoca. Pe la ora 12:55 un fulger a luminat camera si un tunet destul de puternic s-a auzit.

Este un fenomen foarte rar intalnit, numai in anumite zone si la anumite temperaturi.

Nu putine sunt sursele de pe Internet si din mass-media care vorbesc tot mai des despre asa-zisa conspiratie mondiala si diversele organizatii secrete care stapanesc din umbra lumea. Acest articol nu-si propune sa faca o analiza a adevarului teoriei conspirationiste, ci doreste mai degraba sa aduca la lumina simbolurile prezente pe bancnota de 1 dolar american, foarte multe la numar si evidente pentru cei care dispun de o minima atentie.

Marele sigiliu al Statelor Unite are doua fete. Prima fata poarta motto-ul E pluribus unum (13 litere) si prezinta un “vultur” (in realitate un phoenix) purtand in gheare un manunchi de 13 sageti, respectiv o ramura de maslin cu 13 frunze si 13 fructe, avand deasupra capului 13 stele, aranjate deloc intamplator, chiar in forma celebrei Peceti a lui Solomon. Piramida cu 13 niveluri, inscriptiile latinesti Annuit coeptis (13 litere) si Novus ordo seclorum si ochiul “atotvazator” apar pe “revers”. Intalnim astfel o prima ciudatenie – si anume cele doua fete ale sigiliului. Sigiliul este pe post de stampila, folosit pentru a autentifica anumite documente, de ce este nevoie de un revers al unei stampile?

In realitate, ambele fete ale Marelui Sigiliu, fiecare continand anumite simboluri, au existat inca din perioada Congreselor Continentale – primele “guverne” americane, alcatuite din reprezentanti ai coloniilor.

In anul 1776 adoptarea formala a Declaratiei de Independenta s-a facut de catre un grup de 56 de semnatari, dintre care 52 erau membri declarati ai francmasoneriei. (De altfel toti cei 15 generali de varf ai lui Washington erau masoni, 5 dintre ei chiar mari maestri. Istoricul mason Mackey pretinde ca Washington insusi era mare maestru al lojei Virginia). La cateva ore dupa adoptarea Declaratiei de Independenta, un comitet alcatuit din Benjamin Franklin (mason din 1731), Thomas Jefferson si John Adams s-a intrunit pentru a concepe Marele Sigiliu. Cei trei au invitat pe Pierre Eugène – artist sa li se alature. Congresul Continental nu a aprobat insa sigiliul realizat de acestia. Ca urmare, in anul 1782, Congresul i-a desemnat pe William Barton, o autoritate in materie de simboluri si heraldica si pe Charles Thompson, secretar al congresului, sa finalizeze acest demers. Astfel s-a nascut dublul Sigiliu al Statelor Unite folosit si in prezent.

Primele schite ale reversului sigiliului american contineau piramida masonica neterminata, avand motto-ul Deo favente perennis (Gratia nepieritoare a lui Dumnezeu). Ele au fost respinse de catre primul comitet pentru stabilirea sigiliului (desemnat in 1776), precum si de cel de-al doilea. Abia in 1872, piramida neterminata a fost completata cu ochiul “Providentei”, plasat deasupra ei.

Pana in 1934 au aparut bancnote de 1 dolar care nu aveau imprimat reversul sigiliului. Acesta a ramas necunoscut publicului larg american pana in 1935, cand Presedintele Franklin Roosevelt a cerut Trezoreriei sa tipareasca pe bancnota de 1 dolar si fata si reversul sigiliului conceput cu 150 de ani inainte. Prima varianta a bancnotei avea “vulturul” in stanga si piramida in dreapta. Roosevelt a cerut mutarea in stanga a piramidei.

O remarca interesanta este ca in actualul sigiliu american, ochiul din varful piramidei este un ochi stang. In simbolismul universal, Ochiul Providentei divine este cel drept. Merita sa amintim aici celebra expresie “Banul este ochiul dracului“.

Bancnota americana de 1 dolar este un socant exemplu de simbolism masonic. Pe fata ei este imprimat portretul lui Washington, unul dintre principalii revolutionari masoni care au contribuit la fondarea Statelor Unite. In dreapta portretului lui Washington, se observa emblema Trezoreriei, care inglobeaza simbolurile masonice ale echerului, cheii si balantei si 13 stele dispuse pe echer, dupa cum se observa in imaginea de mai jos. In privinta reversului bancnotei, el are infatisarea de mai sus abia dupa 1935 din vremea marelui crah bursier. Sigiliul american, cu cele doua fete ale sale, este intesat de simboluri masonice, in centrul lui aflandu-se ideea-forta de unificare. Desigur, neintamplator, cuvantul “one” (unu) se repeta de 6 ori. IN GOD WE TRUST se afla in centrul reversului bancnotei, deasupra cuvantului ONE.

De la baza catre varf, treptele piramidei masonice corespund urmatoarei ierarhii: umanistii, francmasonii fara sort, lojile albastre, cluburile francmasonice mascate (Rotary, Lions, etc), ritul York, ritul scotian 1-33, comunismul, Marele Orient, B’nai Brith, Clubul celor 500 , Clubul celor 33, Consiliul celor 13 (grupare secreta condusa de clanul Rothschild), pe cea mai inalta treapta fiind situata Casa Rothschild. MCDCCLXXVI este numarul roman ce reprezinta 1776. Anul 1776 reprezinta formal anul in care s-a adoptat Declaratia de Independenta, insa printre altele reprezinta si anul fondarii lojei francmasonice denumita “Illuminati” de catre Adam Weishaupt (1 mai 1776). O alta semnificatie a anului 1776, reprezinta construirea Turnului Babel mentionat in Biblie, daca s-ar lua ca anul 0 – anul nasterii lui Adam.

Motto-ul Novus Ordo Seclorum a fost creat de catre Charles Thompson, in iunie 1782. El a folosit, se pare, un vers din Eneida lui Virgiliu, Magnus ab integro seclorum nascitur ordo (“la nastere mareata si reinnoita ordine a veacurilor”), in care Sibila (profeteasa) din Cumae prevestea noua era de pace adusa de Cristos. O alegere interesanta, am spune noi, care corelata cu ochiul stang “atotvazator” ne poate pune pe ganduri. Filosofia masonica afirma ca omul “neinitiat” se afla intr-o stare animalica, grosiera. Prea putin luminat sau chiar lipsit de “lumina” spirituala pe ca o ofera, se zice, doctrinele masonice, el poate fi asemuit cu o piatra imperfecta, necioplita si neslefuita. In schimb, omul “initiat” este educat, sofisticat, disciplinat si cultivat. El tinde catre “perfectiunea spirituala” si poate fi asemuit cu o caramida, cu o piatra cioplita, slefuita. Piramida masonica este construita exclusiv din pietre slefuite, alese cu meticulozitate de asa zisii “zidari”, care examineaza cu atentie defectele pietrelor si le resping pe cele “imperfecte”. Teoria conspirationista afirma ca zidarii (“pietrele perfecte”) sunt masonii de rang inalt si uneltele lor, iar proiectul lor consta in “innoirea” si reformarea (Perestroika sau Tikkun Olam) intregii lumi. Astfel, pentru a construi o Noua Ordine Mondiala, ei trebuie mai intai sa o distruga pe cea veche, conform devizei lor: Ordo Ab Chao (Prin haos la ordine) afirma aceeasi teorie conspirationista.

Celalalt motto – Annuit coeptis, inseamna “inceputul a fost incuviintat”, fraza referindu-se, printre altele, la reusita intreprinderii conspirative de punere a bazelor statului masonic american.

Sub indrumarea lui Haym Salomon si a lui Benjamin Franklin, a fost introdus in Marele Sigiliu al Statelor Unite simbolul ochiului “atotvazator”, in interiorul pietrei unghiulare din care emana raze solare. Multi au presupus ca ochiul este cel al lui Osiris, zeul-soare al Egiptului antic sau al fiului sau, Horus. Acest lucru este in parte adevarat, dar lucrurile nu se opresc aici. Iata ce nota in aceasta directie Albert Pike, fost Suveran Mare Comandor: “Soarele … este Ochiul Atotvazator al Lojilor noastre. [...] Steaua Stralucitoare (“Marele Arhitect, completam noi”) a fost recunoscuta ca emblema a Omniscientei, a Ochiului Atotvazator, care in viziunea anticilor era Soarele“. Adevarata identitate a Marelui Arhitect este deghizata sub o multime de deghizari si subterfugii. El este, pretind masonii – “Soarele”, “Hiram Abiff”, cel care poarta un “Nume Inefabil”, “Ein Soph”, “Marele Arhitect al Universului”, “Abaddon”, “Mahabone”, “Jahbuhlun”.

In ceea ce-l priveste pe Haym Salomon – un evreu din Polonia, pana recent, putine manuale de istorie ii pomeneau numele. Francmasonii il numesc insa, cu mandrie – finantatorul Revolutiei Americane. Se zice ca ar fi fost agentul clanului Rothschild in America. In onoarea lui s-a ridicat si o statuie, la Philadelphia.

Fata sigiliului repeta prin diverse elemente motivul numarului 13. Astfel, pe ea apare un phoenix care poarta in ghearele piciorului stang 13 sageti, in ghearele piciorului drept o ramura de maslin cu 13 frunze si 13 fructe, iar in cioc inscriptia E puribus unum, avand 13 litere. Deasupra phoenixului, 13 pentagrame formeaza Pecetea lui Solomon. Aripa dreapta a phoenixului are 32 pene mari, iar cea stanga 33, corelate cu ultimele grade ale Ritului York. In simbolismul universal, phoenixul reprezinta moartea si renasterea ciclica a naturii si a lumii, in general. Asocierea sa cu aparitia atat de fortata a numarului 13 (simbol al mortii si al distrugerii) este o alta tema la care merita sa ne gandim. Numarul 13 mai simbolizeaza si cele 13 grade ale ritului York. Motto-ul ce apare aici – E pluribus unum (Dintre mai multi – unul singur, sau altfel spus – Unul singur deasupra tuturor) ne poate duce la ideea de unificare fortata (prin prezenta sagetilor) a tuturor guvernelor, sistemelor monetare si religiilor, prin crearea unui stat unic, condus de un singur om, idee care este dealtfel intens amintita de asa-zisa teorie conspirationista.

Extrem de semnificativ este faptul ca, suprapunand peste triunghiul ce incadreaza piramida un triunghi identic, orientat invers, varfurile acestora indica literele A, S, M, O, N din logo-urile latine. ASMON este conform legendei, o entitate ce pazeste Templul lui Solomon, iar prin anagramare, rezulta cuvantul MASON.

Revenind la paragraful despre ASMON, dacă modul de găsire al acestor litere poate părea exagerat (deşi marcajul cu roşu reprezintă bine-cunoscuta Stea a lui David), putem atunci să luăm în consideraţie un alt mod de obţinere al aceloraşi litere – prin suprapunerea peste imagine a celebrului simbol masonic – echerul şi compasul.

Se pot face nişte speculaţii legate de reversul sigiliului, peste care suprapunându-se aceleaşi forme, apar cuvintele RLATO (“R” de pe aripa dreaptă (Right wing), “L” de pe stânga (Left), “A” de pe săgeţi (Arrows), “T” de pe penele cozii (Tail) si “O” de pe ramură de măslin (Olive)). Dacă ar fi să aplicăm acelaşi algoritm prin care am obţinut MASON din ASMON, vom obţine ARLTO din RLATO. Putem crea din această rădăcină Arlington sau Charleston, două oraşe americane, şi mai departe, puteam lega de ele anumite evenimente, locaţii, dar deja ne depărtăm prea mult de subiectul articolului nostru. Amintim totuşi că în oraşul Charleston (situat la 33° latitudine nordică (gradul 33 fiind cel mai înalt grad în masonerie) – a fost înfiinţată prima loja masonică de rit scoţian din America de Nord.

Un alt simbol fascinant prin semnificaţiile sale şi care scapă uşor vederii este o bufniţă pe faţa bancnotei.

Poate părea amuzant, insă conotaţiile acestui simbol sunt cât se poate de serioase. Astfel, bufniţa este asociată în mod tradiţional atât cu înţelepciunea, cât şi cu moartea. Unii ar putea spune că cele două noţiuni se împletesc una cu alta. Fiecare din noi cunoaşte fără îndoială vechea zicală că atunci când o bufnită se stabileşte pe lângă o casă, aduce moartea unei persoane din respectiva locuintă.

În mitologia greacă, bufniţa este simbolul Atenei. Există chiar şi o monedă reprezentând-o pe zeiţa Atena pe avers, iar pe revers – o bufnită. Atena avea patru atribute principale: înţelepciunea (simbolizată de bufnită), măestria în arta războiului (simbolizată de un scut), castitatea şi măestria în arta meşteşugurilor.

În mitologia sumeriană însă, zeiţa morţii era reprezentată ca o femeie goală flancată de două bufniţe. Se poate face o corelare cu Lilith, vechea zeită ebraică, o entitate demoniacă, identificată cu această pasăre. Am putea spune foarte multe despre Lilith, ne vom limita însă doar la faptul că în tradiţia kabalei, ea este menţionată ca fiind prima soţie a lui Adam, de sorginte angelică, decăzută însă între timp, devenită demon, care işi putea schimba înfăţişarea la vointă. Interesant este faptul că deşi mai peste tot se afirmă că picioarele sale sunt ca cele ale pasarilor, în reprezentările sale ele sunt clar picioare de reptilă. Ne oprim aici cu comentariile legate de Lilith, deşi am mai putea scrie în continuare multe lucruri interesante despre ea.

Poate cea mai interesantă paralelă legată de simbolul bufniţei de pe bancnota de un dolar o reprezintă asocierea ei cu Bohemian Groove. Pentru cei care încă nu se simt suficienţi de intrigaţi de informaţiile prezentate până acum, Bohemian Groove este un club masonic, ai cărui membri se întâlnesc o dată pe an într-o asa zisă vacantă la Bohemian Grove – o pădure din nordul statului Carolina (locul de unde se trage si numele clubului). In imaginea din stânga este simbolul clubului – o bufnită stilizată. La intrarea în tabăra ce se organizează în respectiva locaţie este o avertizare pentru cei care nu-şi au locul acolo – o bufnită în jurul căreia sunt scrise cuvintele shakespeariene: “Weaving spiders come not here“.

Amintim… doar aşa ca fapt divers că din acest grup fac parte preşedintele George W. Bush, vice-presedintele Dick Cheney, Henry Kissinger, Colin Powell, sau Ronald Reagan, George Bush, etc. Clubul numără în total aproximativ 2700 de membri, toţi – bărbaţi, o adevărată elită de pe întreg globul pământesc. Deşi măsurile de securitate sunt extreme, nici un ziarist neavând voie să participe la respectivul eveniment, se spune ca invitaţii participă printre altele la un ritual ocult în care se venerează o bufnită gigantică din piatră care ar reprezenta pe Moloch.

Să revenim insă la bancnota de un dolar, despre care dacă nici pană acum nu suntem convinsi de complexa ei simbolistică masonică, am păstrat pentru final argumentul forte – si anume – figura lui George Washington de pe respectiva bancnotă.

George Washington, primul presedinte al Statelor Unite intre anii 1789-1797 a fost un mason al ritului scotian, apartenenta sa la masonerie fiind recunoscută de către toate organizatiile masonice internationale, iar figura sa este amintită cu mandrie de către masoni. Există numeroase monumente dedicate lui George Washington, este chiar si un stat care ii poarta numele, el fiind cel mai omagiat presedinte al Statelor Unite.

De departe cel mai impunător monument dedicat acestuia este obeliscul Washington Monument din Washington DC, o constructie inaltă de 555 picioare si 5.1/8 inci, avand lătimea laturilor de la baza de 55 picioare 1.1/2 inci. Nu vom mai vorbi despre obeliscuri sau despre semnificatia numarului 5, vom mai adăuga doar ca in Alexandria, Virginia există George Washington Masonic National Memorial . Clădirea apartine unei loje masonice – Loja 22 Alexandria, aceeasi loja in care a activat si Washington (mare maestru din 1788). Aceasta clădire este singura clădire masonică sprijinită si intretinută de 52 mari loje ale Statelor Unite. Clădirea mai adăposteste de asemenea si colectia lojei Alexandria care contine in cea mai mare parte obiectele masonice apartinand “fratelui” Washington.

Din timpuri stravechi si pina astazi, Atlantida, misterioasa tara disparuta, a incitat imaginatia oamenilor de stiinta, a pictorilor, a scriitorilor si a artistilor si, nu in ultimul rind, a stirnit si stirneste aprige dispute. Acestui mister i s-au consacrat numeroase articole stiintifice, sute de carti si chiar picturi. Referitor la dezastrul petrecut in Atlantida, revista franceza “Science et Vie”, a publicat numeroase articole de unde am aflat ca primele date despre misterioasa tara disparuta le avem de la marele Platon, renumitul filozof, care a trait intre anii 427 ? 347 i.H. Platon a vorbit despre Atlantida folosind insemnarile facute de Solon, din care descindea pe linie materna. Solon, om politic si reformator din Atena, a trait intre anii 635 ? 559 i.H. si a fost inclus printre “cei sapte intelepti”. El a auzit legenda cu ocazia unei calatorii in Egipt si nu a pierdut prilejul de a o nota. Doua secole mai tirziu, Platon a inclus legenda in dialogurile “Timaios” si “Criton”. In “Timaios”, marele intelept al antichitatii face o descriere incompleta a Atlantidei, in schimb, in “Criton”, ramas neterminat, reia povestirea cu mai multe amanunte. Potrivit ambelor variante, Atlantida ar fi fost o insula enorma, asezata dincolo de Coloanele lui Hercule. Atlantii aveau o imparatie puternica, care se intindea pe un teritoriu imens, pina in Egipt. Se mai spune ca Atlantida s-a scufundat din pricina unui cutremur foarte puternic, in decurs de o zi si o noapte.

Care este adevarul?
“Parintele istoriei”, Herodot, aminteste cu o jumatate de veac inaintea lui Platon, de atlanti, popor care ocupa o zona intinsa de pe continentul african, de la muntii Atlas, pina la litoralul atlantic.

In epoca Renasterii, interesul pentru tara misterioasa a crescut brusc, mai ales dupa ce dialogurile lui Platon au intrat intr-un circuit larg. Totusi, adevarata explozie s-a produs in secolul al XIX-lea, cind a inceput sa apara literatura de specialitate si au fost emise cele mai fanteziste si mai neasteptate ipoteze cu privire la locul in care s-ar fi aflat Atlantida.

Si totusi, unde s-a aflat Atlantida?
Luand in calcul cele spuse de Platon, cel mai logic, Atlantida s-ar fi putut afla in Oceanul Atlantic si ar fi fost inghitita de mare in urma unui cataclism natural, de magnitudine mare. Potrivit afirmatiilor unor partizani ai acestei ipoteze, Insulele Azore, Canare si Capul Verde sint marturii ale continentului disparut, si anume virfurile de munti care au ramas deasupra nivelului marii/oceanului din cauza inaltimii lor considerabile. Cercetari geologice au infirmat aceasta ipoteza. Astfel, G.Wierth, om de stiinta, a elaborat o teorie conform careia Atlantida s-ar fi aflat in nodul Groenlandei, unde, cu peste zece milenii in urma, clima era mult mai blinda decit in zilele noastre. Wierth a afirmat ca atlantii, care au trait acolo, sint stramosii popoarelor indo-europene si chiar ai unor popoare din Africa rasariteana. Racirea brusca a climei i-a facut sa paraseasca aceasta regiune cu 8000 de ani i.H, stabilindu-se in Europa si, partial, in America. Tot dupa parerea omului de stiinta german, “stranepotii” atlantilor ar fi fost si unii eschimosi albi, ramasi pe locurile natale. Si totusi, aceasta posibila ipoteza n-a fost nici ea confirmata, din pacate, de nici o descoperire arheologica demna de luat in seama.

In Africa? Sau poate in Creta?
In anul 1910, Leo Frobenius, etnograf german, a descoperit in Nigeria, civilizatia neagra Ife si a crezut ca acolo s-a aflat Atlantida. Dupa numeroase sapaturi arheologice in Ife au fost descoperite vestigii care atesta ca este vorba de o civilizatie foarte dezvoltata. Totusi s-a lamurit ca civilizatia dateaza din secolele XII-XVI ale erei noastre. Prin urmare, nu exista nici o posibilitate ca Atlantida sa se fi aflat in Africa.

Din spusele unor autori greci se stie ca linga Coloanele lui Hercule se afla orasul Tartes, capitala unui regat prosper. Bogatia venea din minele care erau amplasate in diferite parti ale tarii si de pe urma comertului cu populatia de pe litoralul Atlanticului.

La inceputul secolul XX, ca urmare a sapaturilor facute in Creta de englezi si italieni, a fost descoperita o civilizatie necunoscuta, apartinind epocii de bronz. Arheologul Arthur John Evans a numit-o civilizatia minoica, dupa numele regelui Cretei, Minos. Evans a inceput lucrarile in luna martie a anului 1900 si la Knosos a descoperit ruinele unui palat cu fresce magnifice si opere de arta care nu semanau nici cu cele romane, nici cu cele grecesti. Sapaturile efectuate ulterior au dus la descoperirea citorva ansambluri de palate la Knosos, Feste, Fato Zacros si Malli. Aceste palate au fost construite la inceputul mileniului II i.H. si distruse intre anii 1400-1500 i.H. ca urmare a unor cutremure puternice. In urma sapaturilor si cercetarilor arheologice, geografice si oceanografice s-a descoperit ca aceasta cultura minoica a fost deosebit de dezvoltata. Disparitia civilizatiei minoice s-a datorat tot unui cataclism natural, o eruptie extrem de puternica, unica in istoria omenirii, a vulcanului din Insula Santorin din Marea Egee, care a erupt in secolul XV i.H.

Dar supozitiile nu au incetat. Enigma Atlantidei, in mod paradoxal s-a adincit in urma sapaturilor facute in insula Santorin, unde s-a dovedit ca pina la eruptia vulcanului, pe insula se afla un oras foarte mare. Santorin era una dintre Insulele Ciclode, denumirea ei antica fiind Thira, inainte numindu-se Caliste, adica “Preafrumoasa”. Eruptia vulcanului din Santorin, cu aproximativ 3500 de ani in urma, a fost confirmata si de sapaturile arheologice efectuate in anul 1967, in insula Acrotiri. Sub lava au fost descoperite circa 15 cladiri: depozite, case de locuit si alte constructii care, se pare, au fost ingropate sub cenusa cu 1500 de ani i.H.. Dupa inceperea sapaturilor in Acrotiri, in Anglia au fost publicate doua carti in care autorii sustineau ca Atlantida nu este altceva decit Creta minoica. Totusi, dupa indelungi cercetari si studii aprofundate, nici o ipoteza nu a putut fi dovedita ca fiind reala.

În epoca modernă, teoriile despre Atlantida s-au înmulţit. În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a propus existenţa unei relaţii între civilizaţiile aztecă şi maiaşă şi Atlantida.

Ignatius L. Donnelly, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii, autorul unei cărţi despre Atlantida.În 1882 a apărut Atlantis: the Antediluvian World (Atlantida: Lumea de dinaintea potopului) de Ignatius L. Donnelly, care a stârnit interes în problema Atlantidei. Donnelly a încercat să demonstreze că toate marile civilizaţii din antichitate aveau la origine civilizaţia neolitică a Atlantidei.

Evoluţia ştiinţei, în special ideea de deriva continentelor, a redus puternic probabilitatea existenţei în trecut a unui continent în Atlantic. Au apărut alte ipoteze, în care Atlantida era localizată în America, Caraibe, Europa de Nord, Africa sau chiar Asia.

În antichitatea greco-romană
Insule îndepărtate situate în Oceanul Atlantic apar şi la alţi autori antici, sub alte nume, fiind considerate de unii autori ca fiind unele şi aceleaşi cu insula (insulele) Atlantidei Pausanias vorbeşte despre un arhipelag aflat în Oceanul Atlantic, pe care îl numeşte Satyrida. În Moralia, Plutarh menţionează insula Ogigia înainte de care se mai găseau trei insule mari, şi dincolo de care se găsea insula continent Saturnia.. Despre Ogigia vorbeşte şi Homer în Odiseea, epopee în care acesta descrie şi insula Scheria a feacilor, care se aseamănă în unele privinţe cu Atlantida . În cântecele lui Orfeu apare menţionată insula Lictonia, distrusă de Poseidon cu o lovitură de trident. Diodor din Sicilia descrie şi el o insulă mare dincolo de Coloanele lui Heracles.

În evul mediu european
În evul mediu au existat o serie de legende despre insule misterioase în Atlantic şi tărâmuri scufundate, care, deşi nu se bazau pe relatarea lui Platon, au fost considerate de unii critici ca având aceeaşi bază istorică. Astfel, insula Avalon din legenda regelui Arthur, insulele mitice Antilia, a Sfântului Brandan sau Fortunate, Brazil, ori ţinuturile Lyonesse, Mayda, cetatea Ys au fost elemente ale unor legende medievale ce au circulat în epocă, unele fiind considerate mult timp reale. Insula Sfântului Brandan era plasată pe unele hărţi până în secolul al XVIII-lea, iar Insula Verde a bascilor s-a menţinut pe hărţile maritime engleze până în 1843.

În America
În Codexul Popul-Vuh al maiaşilor se spune că strămoşii acestora ar fi venit în trecut dintr-o ţară situată departe în răsărit. De asemenea, în Venezuela trăieşte un trib în mijlocul pădurii ecuatoriale, într-un sat numit Atlan, care păstrează amintirea unei catastrofe ce ar fi distrus patria strămoşilor lor, care era o insulă din Oceanul Atlantic. În Codexul Tira al toltecilor se menţionează mai multe râtriburi care au venit dinspre răsărit şi s-au răspândit până la Oceanul Pacific. Patria lor era o insulă muntoasă, unul ditre munţi fiind înconjurat de un zid şi de un canal, amintind astfel de descrierea lui Platon.

Cred ca multi ati auzit de padurea Baciu din jud. Cluj. Am postat o relatare a unui ziarist din Cluj-Napoca:

” La o ora de mers pe jos de la marginea orasului Cluj-Napoca, trecand de padurea Hoia, ajungem in mult controversata padure Baciu.
Ne asteptam sa vedem de la bun inceput copacii crescuti in forme bizare, insa acestia ni s-au aratat doar dupa ce ne-am pus corturile in Poiana Rotunda si am inceput sa exploram. Era cald afara. Ziua nu misca nimic in padure si vantul batea rar. Se putea simti o apasare curioasa precum si prezenta sporadica a cate unei entitati a padurii. Povestile spun ca padurea Baciu ar contine o poarta cu destinatie incerta, precum si ca lacul din zona padurii s-a format deasupra unui cimitir. Ce-i drept, se aud multe povesti, dintre care si cele cu protagonisti de pe alte planete.

Izvorul e cam la inca o ora in plimbare de la Poiana Rotunda, iar de la izvor se mai face o bucata de drum pana la un loc in cu o intensitate izbitoare, unde se afla 3 cercuri concentrice (formate prin incretirea pamantului), cu pamant ars in mijloc. Cercul exterior are 5 puncte marcate pe linia lui de catre 5 copaci, din care 2 sunt fiecare dublii (adica in loc de un singur trunchi, copacul are doua, alipite). In pardea nordica, in exterior cercului este o bucata ridicata de pamant care seamana cu un fel de mormant dar avand in vedere inaltimea acestuia si faptul ca se afla in partea nordica, ma duce cu gandul ca n-ar fi exclus sa fi avut rol de altar (nordul fiind de regula punctul cardinal al altarului in unele ritualuri pagane).

Evenimente stranii se pot intampla atat noaptea, cat si ziua. In cele doua expeditii la care am participat, lumina ori intunericul nu reprezinta o garantie.

Si totusi, in prima zi, mergand dupa apa, intorcandu-ne de la izvor pe langa cheile Baciului, dam de un mos care se misca schiopatand incet, foarte incet, pe drumul de padure. Avea ochii albastru-deschisi privea in gol, insa ne si fixa intr-un mod straniu. L-am salutat, crezand ca e cineva de la vre-o stana din apropiere. El s-a oprit, si ne-a intrebat cu o voce stinsa cum se ajunge in Cluj. Ni s-a parut ciudat ca nu avea nimic cu el, nici o plasa, nici un rucsac. I-am explicat cea mai simpla cale de a ajunge: pe urmele masinilor (urmele lasate de roti in pamant). Era calea mai lunga, dar nu avea cum sa se piarda. Pentru asta ar fi trebuit sa treaca prin Poiana Rotunda, unde s-ar fi intalnit cu ceilalti, asa ca nu ne faceam griji ca nu ar ajunge in oras. Batranul ne-a multumit, si si-a continuat drumul, schiopatand. Cand ne-am intors la corturi, ceilalti nu vazusera pe nimeni pe drum. Batranul nu a mai ajuns in poiana in acea zi si nici in cele urmatoare. Urmarindu-ne cursul catre izvor, nu am dat de el, era ca si cum ar fi disparut. Mai pe seara, cel cu care fusesem la izvor ne-a povestit ca sub privirea batranului, se simtea privit in toate colturile din interiorul sau.
Pe parcursul zilei, in poiana a trecut un grup de cercetatori romani si americani care ne-au avertizat sa nu innoptam in padure. Mai incolo am fost vizitati de un cuplu cu un copil, cei doi au facut yoga in centrul poienei rotunde. Nu ne-au deranjat pe noi, noi nu i-am deranjat pe ei. Copilul se dadea cu bicicleta in imprejurimi. Cand au dat sa plece, ne-au avertizat si ei sa nu stam peste noapte, din cauza radiatilor padurii si a spiritelor ce salasluiesc acolo. Au plecat inainte de a se insera. Noi nu le-am ascultat indemnele si am stat 3 nopti, in prima expeditie.
A venit noaptea, am facut focul, am mancat bine. In jurul nostru se auzeau pasi, fosnete ciudate si se vedeau ochisori verzi-luminosi, in padure, miscandu-se in jurul poienei. Nimeni nu s-a dus sa investigheze. In noaptea urmatoare, dupa ce doi dintre noi s-au intalnit cu un lup care nu a atacat, s-a petrecut aceeasi scena, cu ochisorii, insa cu miscari mai intense. Cadeau ghinzi din copaci fara a fi stejari in preajma. La ora 4, am adormit toti langa foc. In a treia noapte, pe cand s-a facut bezna, ne-a venit ideea sa ne mutam la cercurile de pamant, descrise anterior. Ne-am impachetat pe intuneric, cu ajutorul doar a unei mici lanterne si am pornit-o prin padure. Acea plimbare nocturna m-a trecut prin toate starile, iar la un moment dat, asta mi s-a parut a fi o ca o incercare. La miezul noptii am ajuns la destinatie si am pus corturile. In acea noapte am auzit pasi si un clantanit intens de dinti inafara cortului. Cand m-am uitat, n-am vazut pe nimeni si nimic. In timpul somnului, persoana cu care eram in cort ma chema la cercuri, insistand. Am refuzat. Dimineata, persoana nu-si mai amintea nimic din ce spusese. Ne-am trezit cu totii cu o durere de cap inexplicabila in intensitate.

A doua expeditie la care am asistat a durat o zi si o noapte, in care am prins o furtuna apriga. Ziua ne-am plimbat prin padure si am gasit o serie de gropi, variind de la lungimea unui om matur pana la lungimea unui copil. Nu am gasit explicatie pentru ele. Am campat tot in Poiana Rotunda, insa de data asta n-am putut face foc, deoarece seara incepuse deja sa ploua. Patru din noi s-au refugiat de ploaie in cort, iar eu si inca un ins am ramas afara, pe un nailon intins pe jos. Dupa o vreme, am intrat si noi in cort. Ploaia s-a oprit, iar cand am iesit cu totii afara, spre surprinderea noastra, nailonul era rulat sul si impachetat, ceea ce noi nu facuseram cand l-am lasat in ploaie. Lemnele de langa tentativa esuata de foc erau mutate cu cativa metri inspre padure, fara a fi fost suflate de vant (erau lemne mari).

In jurul nostru avea loc acelasi fenomen de ochisori verzi. I-am numarat, erau aproximativ 10 perechi. Se miscau cu o viteza mult mai mare decat in prima expeditie. Daca acestia aveau o inaltime aproximativa de un metru, atunci unica pereche de ochi rosii depistata in padure era la aproximativ doi metri. Ne simteam priviti, sau mai degraba analizati. Ma gandeam ca sigur cineva se distreaza de comportamentul nostru, mai ales cand cineva din grup s-a speriat de un zambet diform pe care l-a vazut atasat de ochisorii rosi. Cerul avea o luminozitate proprie, asa ca puteam vedea in noapte fara mare dificultate.

A inceput iar sa ploua. 4 s-au dus in cort, eu si un ins am ramas afara, sa ne asiguram ca totul e in regula. La un moment dat, doua sfere imateriale au taiat o carare bine definita prin iarba si s-au apropiat de noi, una la 1 metru si cealalta la 3 metri de unde stateam. Au stationat cateva secunde, dupa care au taiat o noua carare inapoi in padure. Faptul ca ni s-au aratat ne-a entuziasmat pe noi doi, insa i-a cutremurat putin pe ceilalti patru.

Cum totul se intensifica in jurul nostru, s-a intamplat ceva foarte straniu: cei care aveau anumite afectiuni interne au semnalat dureri in zona organelor respective. Asta a durat o vreme buna, pana cand ploaia s-a intensificat si mai tare si am intrat cu totii in cort. Stand chiar la deschidere, am vazut ceva ce, dupa parerea mea, a marcat punctul culminant al serii: ceva asemanator cu ceata, insa de densitatea unui abur, a inceput sa intre in poiana dintr-o parte a padurii. A umplut jumatate de poiana si tot venea, in pereti mari, verticali. In jumatate de poiana nu se putea vedea nimic, datorita acestei ceti ciudate, iar in cealalta se vedea clar. Nu parea a fi ceata deoarece ceata are acel miros specific, iar abur nici atat deoarece aburul are o densitate care nu era prezenta in fenomenul la care asistam. Dupa o vreme de acumulare a ‘cetii’ in jumatate de poiana, deasupra centrului s-a format ca o sfera uriasa din acea materie, dupa care totul s-a revarsat si in partea poienii care era clara. Nu mai puteam vedea nimic in jur, iar zgomotele se intensificau. Un ins, totusi, a spus ca vede zidurile unei cetati deasupra cetei. Intrase intr-o stare dubioasa pentru circumstantele date. Inca nu ne e clar de ce a vazut ce a vazut. Atunci am decis ca putem inchide cortul si sa incercam sa dormim. Era deja tarziu. Am inchis cortul, ne-am inchis ochii, pe cand am inceput sa auzim un marait foarte ragusit. Eu am crezut ca e din cort, banuind ca cineva are chef de glume. Ceilalti mi-au spus ca vine de afara. Nefiind sigura, am deschis cortul si am iesit. Zgomotul venea mult mai intens din lateralul cortului, intr-adevar, de afara. Privind cu lanterna, n-am gasit nimic. Am adormit cu totii, sperand ca nu am deranjat spiritul padurii cu nimic asa de tare incat sa se intample fenomene cu o finalitate mai putin fericita.

A doua zi, totul era ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am cautat o ora in jurul poienii dupa urme in noroi, dar nu am gasit nimic ce sa sugereze trecerea unor animale sau oameni.

Toate aceste evenimente m-au convins ca padurea Baciu are un spirit al ei, un spirit care trebuie respectat si care nu trebuie provocat sau invadat abuziv. Este un loc imprevizibil, care poate sa uimeasca, dar poate sa si sperie. Este o provocare din care insul poate invata, dar este una care nu trebuie luata lesne. Multi care au fost acolo, povestesc de o chemare neomeneasca ce inca ii atrage catre padurea Baciu. “

Triunghiul Bermudelor (cunoscut şi sub numele de Triunghiul Diavolului) este o zonă triunghiulară din Oceanul Atlantic mărginită la extremităţi de Miami, Bermuda şi Puerto Rico. Legenda spune că mulţi oameni, ambarcaţiuni şi avioane au dispărut în mod misterios în această zonă. Câţi au dispărut depinde însă de cine face localizarea şi numărarea. Dimensiunea triunghiului variază între 500 000 de mile pătrate până la de trei ori mai mult în funcţie de imaginaţia autorului. (Unii includ şi Insulele Azore, Golful Mexic şi Indiile de Vest în triunghi.) După unii misterul ar data din timpul lui Columb. Chiar şi aşa, estimările variază între 200 şi 1 000 de incidente în ultimii 500 de ani. Howard Rosenberg susţine că în 1973 Paza de Coastă SUA a răspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor în zonă şi că peste 50 vase şi 20 avioane s-au scufundat în Triunghiul Bermudelor în ultimul secol.

Multe teorii au fost promulgate pentru a explica extraordinarul mister al dispariţiei acestor vase şi avioane. Extratereştrii malefici, cristale reziduale din Atlantida, oameni răi cu aparate antigravitaţionale sau alte tehnologii ciudate, vortexuri către o a patra dimensiune sunt ipotezele favorite ale scriitorilor de proză fantastică. Câmpuri magnetice ciudate şi flatulenţele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicaţiile preferate de minţile mai tehnice. Condiţii meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenţi, etc.), nenoroc, piraţi, încărcături explozive, navigatori incompetenţi şi alte cauze umane şi naturale sunt explicaţiile date de investigatorii mai sceptici.

Există persoane sceptice care afirmă că faptele nu confirmă legenda, că nu există un mister ce necesită rezolvare şi nimic nu trebuie explicat. Numărul epavelor din zonă nu este extraordinar de mare dacă ţinem cont de dimensiunile acesteia, locaţia şi traficul din zonă. Multe dintre vasele şi avioanele care au fost identificate ca fiind dispărute în Triunghiul Bermudelor nu au fost acolo deloc. Investigaţiile nu au prezentat încă dovezi ştiinţifice ale existenţei unui fenomen neobişnuit implicat în dispariţii. Prin urmare orice explicaţie, inclusiv cele ştiinţifice cum ar fi cele bazate pe eliberarea de gaz metan de pe fundul oceanului, anomalii magnetice, etc. nu sunt necesare. Adevăratul mister este cum a devenit Triunghiul Bermudelor un mister.

Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a apărut ***ând după ce cinci avioane ale armatei au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice în 1945. Cea mai logică explicaţie pentru această dispariţie este aceea că compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat. Avioanele de antrenament nu erau echipate cu instrumente de navigare care să funcţioneze bine. Grupul a fost dezorientat şi pur şi simplu a rămas fără combustibil. Nici o forţă misterioasă nu a fost implicată cu excepţia efectului misterioasei forţe a gravitaţiei asupra avioanelor fără combustibil. Este adevărat că unul de avioanele din misiunea de salvare a explodat la scurt timp după decolare dar aceasta s-a datorat mai de grabă unui rezervor defect decât unei forţe misterioase.


De-a lungul anilor au apărut zeci de articole, cărţi şi programe de televiziune promovând misterul Triunghiului Bermudelor. În urma studierii materialelor existente Larry Kushe a descoperit că puţini au realizat investigaţii asupra misterului, mulţi mulţumindu-se doar să transmită mai departe speculaţiile predecesorilor ca şi cum acestea ar fi fost adevăruri incontestabile. Nimeni nu a ajutat mai mult la crearea acestui mit decât Charles Berlitz care a scris un bestseller cu acest subiect în 1974. După examinarea unui raport oficial de peste 400 pagini al Comisiei de Investigaţii a Marinei referitor la dispariţia avioanelor din 1945 Kushe a descoperit că Comisia nu era uimită deloc de incident şi nu a menţionat presupusele transmisii radio citate de Berlitz în cartea sa. După spusele lui Kushe, ce nu a fost greşit interpretat de Berlitz a fost inventat. Kushe scrie: ,,Dacă Berlitz afirma că un vapor era de culoare roşie şansele ca acesta să fii fost de oricare altă culoare sunt aproape o certitudine.” Berlitz însă nu a inventat numele, acesta i-a fost dat de Vincent Gaddis în ,,Mortalul Triunghi al Bermudelor” apărută în numărul din februarie 1964 al revistei Argosy care era dedicată ficţiunii.

Pe scurt, misterul Triunghiului Bermudelor a devenit un mister pe baza unei mass medii care a transmis fără a cerceta speculaţiile conform cărora ceva misterios se petrece în Oceanul Atlantic.

În 1970, Dr. Ray Brown, un practicant naturopathic (fitoterapeut) din Mesa, Arizona, mergând să facă scufundări cu nişte prieteni lângă insula Bari, în Bahamas, aproape de o populară zonă numită Limba Oceanului (ce a fost descrisă în emisiunea TV „În căutarea Atlantidei – făcută în 1979), după una din scufundări, separându-se de prietenii săi, s-a speriat când a ajuns întâmplător lângă forma stranie a unei piramide ce se contura într-o lumină verde-albăstruie. După cercetările ulterioare, Brown a fost surprins cât de netedă şi lucioasă era suprafaţa de piatră a întregii structuri, cu îmbinările dintre blocurile individuale, aproape de nedesluşit. Înotând în jurul cupolei, pe care Brown o credea a fi din lapis lazzuli, a descoperit o intrare şi a decis să-i exploreze interiorul. Trecând printr-un culoar îngust, Brown a ajuns în final într-o mică cameră dreptunghiulară cu tavan piramidal. A fost total uimit că această cameră nu avea alge şi nici corali crescuţi pe zidurile interioare. Erau complet curate. În plus, deşi Brown nu a adus cu el nici o lanternă, el a putut totuşi să vadă tot ce era în încăpere în mod normal. Încăperea era bine luminată, dar nu de la o sursă care să fie vizibilă. Atenţia lui Brown a fost atrasă de o tijă metalică dură, de trei ţoli în diametru, ce era suspendată între vârful camerei şi o piatră preţioasă roşie cu multe faţete, ascuţită spre vârf. Direct sub această vergea şi piatră preţioasă, poziţionată în mijlocul camerei, era aşezată o piatră sculptată, placată cu pietre preţioase pe care erau înscrisuri (scrieri) metalice retuşate cu bronz colorat. Pe această placare, acolo unde se împerechează forţa vieţii în sculptură, mâinile, de culoarea bronzului, apar înnegrite şi arse, ca şi cum ar fi fost expuse la o căldură colosală. Ţinută în mâini, patru picioare mai jos de limita de sus a vârfului pietrei preţioase, se află o sferă de cristal, cu un diametru de 4 inci … Brown a încercat să despridă vergeaua şi piatra roşie, dar nu a reuşit. Întorcându-se spre sfera de cristal, a constatat, spre uimirea sa, că aceasta s-a desprins uşor din mâinile de bronz ce o susţineau. Cu sfera de cristal în mâna dreaptă a plecat din piramidă, făcând cale întoarsă. În timp ce se îndepărta, Brown a simţit o prezentă nevăzută şi a auzit o voce ce i-a spus: „never return!” – să nu te mai întorci niciodată!Datorită fricii ca neobişnuitul său premiu (comoara găsită) să nu-i fie confiscat de Guvernul American, Dr. Brown nu a relatat nimănui întâmplarea cu strania sferă de cristal şi nici despre experienţa sa până în 1975, când a expus-o pentru prima dată la un seminar psihologic din Pheonix. De atunci, sfera de crystal a mai avut doar câteva apariţii publice, dar cu fiecare ocazie oamenii care au văzut-o au avut experienţe stranii, fenomene asociate cu sfera de cristal.

În adâncul formei de cristal priveşti spre trei imagimi piramidale, una în faţa alteia, în mărime descrescătoare. Unii oameni, care intră într-o meditaţie profundă asupra constiinţei, sunt capabili să discearnă 4 piramide în prim-planul celorlalte trei. Elizabeth Bacon, un psiholog din New York,
a afirmat în timpul transei, că „Sfera de cristal a aparţinut odată lui Toth, zeul egiptean, ce este responsabil pentru îngroparea locului secret al cunoştinţelor de la Giza, lângă cele trei mari piramide”. Poate că poziţia celor trei imagini piramidale din sfera de cristal deţine mult râvnita cheie pentru a găsi o a patra, încă negăsită, piramidă subterană ce ne va conduce spre sala Înregistrărilor. Cine ştie! Privind la sferă din alt unghi, imaginile interne se descompun în mii de linii micuţe. Brown consideră că acestea dovedesc electricitatea în natură, precum nişte forme de circuit microscopic. Din alt unghi, şi în condiţii speciale, mulţi oameni pot vedea un mare ochi uman privind fix şi calm spre ei. Acest ochi a fost fotografiat.

Sfera de cristal a Dr. Brown a fost sursă pentru o mare varietate de întâmplări misterioase şi paranormale. Oamenii au simţit o briză sau adiere aproape de ei, sau mândouă, căldură şi frig, înconjurându-i la distanţe variate. Alţi martori au observat fantome de lumină, au auzit voci sau au simţit senzaţii stranii şi furnicături ce îi înconjurau (este şi firesc să se petreacă asemenea fenomene în preajma unui crystal activ, mai ales a unei sfere, codată /codificată să vibreze în raport cu altă dimensiune) (NN). Acul busolei, când este plasat lângă sfera de cristal, se învârte în sensul invers acelor de ceasornic, şi după aceea începe să se învârtă în sens contrar, dacă este mutat numai câţiva inci. Metalele se magnetizează temporar când vin în contact cu sfera. Nu există nici un exemplu de caz în care vindecarea să nu fi avut loc doar prin atingerea Sferei – toţi cei care au făcut-o, s-au însănătoşit.

Noi putem specula doar de ce a fost creată sfera de cristal şi care este rolul ei jucat în piramida subacvatică descoperită de Ray Brown! Dacă, aşa cum bănuim, această suprafaţă a apei a făcut parte din continentul Atlantidei, atunci ce alte comori îngropate îi mai aşteaptă pe viitorii scafandri? Posibilităţile sunt nesfârsite. Cercetările seismografice, făcute în Oceanul Atlantic, au arătat că sunt multe deviaţii şi contururi inexplicabile pe fundul Oceanului.

La această dată, nici o explorare serioasă nu poate promite să găsească cu exactitate ceea ce este dorit a fi găsit pe fundul oceanului. Probabil că Piamida lui Brown din Bahamas era o parte din Atlantida. Este sugerat faptul că această piramidă scufundată atrage, acumulează, şi chiar generează forme ale energiei cosmice. Tija suspendată are rolul de a conduce energiile accumulate în cupolă. Faţetele cristalului roşu de la capătul ei aveau rolul de a concentra şi proiecta energiile spre sfera de cristal aflată sub el. Mâinile înnegrite şi arse ne arată dovezile transferului de energii, probabil eliberarea amplificată a acestor energii, în timp ce sfera de crystal acţiona ca un imens acumulator, dar şi ca instrument de control al acestor energii.